Idioată de profesie

Întrerupem programul normal de zbateri existenţiale ale propriei persoane pentru a explica titlul acestui articol. Ca să nu existe dubii, iată o definiţie. N-o veţi găsi în DEX, aşa că mulţumiţi-mi că v-am luminat.

IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. (Persoană) care are foarte multe idei.

Am încheiat pauza.

Sunt mulţi idioţi pe plneta asta, dar, jur, nu cred că există unul mai mare decât mine. Am 2 idei de când mă trezesc şi îmi beau cafeaua, vreo 25 cât fumez prima ţigară, câteva sute pe parcursul zilei şi vreo 854 înainte să adorm. Dacă s-ar da un premiu pentru concentraţie de idei pe secundă, categotic mi-aş umple cămara pe care nu o am cu trofee şi medalii. Totuşi, din toate prostiile care îmi colcăie prin minte, se mai găseşte şi câte una bună, sau măcar amuzantă, aşadar nu-s chiar o cauză pierdută.

Am cele mai proaste două caracteristici: visuri şi idei. N-ar fi ele chiar rele dacă ar fi cu – ahem – finalizare, dar ştii care-i partea proastă? Că aşa suntem noi ăştia teoreticieni sau filozofi (ca să nu zic “rupţi de realitate”, că ar fi urât) incapabili să le împlinim. Dar vă explic în scenariul următor.

Să presupunem că am o idee genială. Cu bec deasupra capului şi tot tacâmul. De exemplu… gândesc că mi-ar prinde bine să mănânc o ciorbă. Pfuai, nici mie nu-mi vine să cred că am gândit-o. Următorul pas logic ar fi să purced înspre bucătărie şi s-o produc, nu?  *buzzer* Wrong! Stai că n-am smântână… şi cine se duce să o ia? Stai că parcă ar trebui şi leuştean şi mie nu-mi place să merg în piaţă şi, al naibii de pretenţioasă ce-am devenit, ăla de la hypermarket nu-i bun. Şi totuşi… ciorbă la ora asta? Dacă mă aud vecinii cum toc legume? Dacă e vreunul vegan convins şi vede că am ucis, cum s-a mai întâmplat în istorie, pentru o idee. Adică întru împlinirea ciorbei. Şi îmi este cu adevărat pofta de ciorbă? De fapt nu, nu de ciorbă am nevoie, ci de afecţiune. Totul se leagă. Am avut o traumă în copilărie, când era nefiartă fasolea în ciorbă şi acum încerc, inconştient, să compensez pentru neîmplinirea de atunci. Deci nu, ciorba NU trebuie să se întâmple.

Înţelegeţi de ce ideile mele bune mor?

Acum mă-ntreb… dacă aş avea vreodată o idee care ar salva lumea, care ar vindeca-o de cancer, de corupţie… you name it? N-ar fi trist să moară sufocată în încâlceala minţii mele? Noroc că am blog şi mai torn aici câte una. Sper să se găsească vreun cititor care să le remarce, când o fi cazul, să vadă valoare în textul brut şi să le pună în aplicare. Sau îmi angajez executanţi: I think it, I speak it, you make it happen.