Capitole dintr-un scenariu prost
Fiecare dintre noi primim, la naştere, un catastif imens, cu foi goale. Este de datoria noastră, ca de-atunci încolo, să începem a-i umple filele cu un scenariu reuşit. Bineînţeles, artele nu sunt pentru toţi, iar acesta este motivul pentru care unii nu reuşesc, până la sfârşit, decât un amalgam de cuvinte şi emoţii fără sens. Adesea mă uit în urmă şi privesc paginile ce odată măzgălite, nu pot fi rupte. Este scenariul meu. Îmi place să cred că talentul nu m-a ocolit. E drept, uneori mă părăseşte. Cine ştie, poate-şi face veacul în vreo bodegă de cartier, iar eu, docilă, îl aştept acasă. Şi-apoi, când se întoarce, ne aşezăm la masă, ne aprindem câte o ţigară şi discutăm. Ce scriem azi? Uneori, talentul meu este...
Read MoreCaut timp pierdut de altii
Am o întrebare serioasă pentru cei ce-mi spun, fără urmă de regret, că obișnuiesc să piardă timpul. Pe unde pierdeți voi timpul? Nu de alta, dar vreau să mă duc să-l caut, poate am să-l găsesc. Finders, keepers. Nu? Sunt atât de multe lucruri pe care nu ajung să le fac, atâtea pasiuni neglijate. Deja, când mă gândesc să mă uit, pentru plăcerea mea, la un film, obligatoriu mă informez cu privire la durata sa. Dacă trece de pragul psihologic de 100 de minute, în mintea mea se derulează celelalte activități pe care le-aș putea avea în acest răstimp. Și apucându-mă de acestea din urmă, îmi vin altele în minte. Și tot așa. Înțelegeți voi, pot merge la nesfârșit… Și e obositor. Așadar, nu mi-ar prinde rău niște...
Read MoreCalm înaintea furtunii
Am o senzaţie de “calm înaintea furtunii” şi încerc să-mi dau seama dacă este vorba despre contextul personal sau despre contextul societăţii, dacă urmează să clachez eu sau urmează să se rebooteze lumea. Cred că între ceea ce se întâmplă cu lumea şi ceea ce se întâmplă cu mine se poate trage o paralelă a similitudinilor. Orice societate are nevoie, din când în când, de câte o palmă după cap. Sau de un război. Poate sunt eu pesimistă, dar am convingerea că societatea asta defectă numai în acest fel se poate repara. Prin violenţă, prin război, prin lacrimi şi apoi prin trezire. Poate că, la fel ca ea, mă aflu şi eu într-o stare profundă de somn din care trebuie să îmi revin. Să mă ciupească cineva! Sunt...
Read MoreDrafturi din viaţa reală
Soseşte un moment în viaţă în care sertarul cu drafturi devine neîncăpător. Ambalate în plicuri colorate şi legate cu sfoară zac acele gânduri care mi-au bântuit nopţile. Unele plicuri sunt roase şi decolorate de la atâtea şi atâtea revederi, hârtia e mototolită de la atâtea strângeri în pumni. Altele sunt neatinse. Fie le-am uitat, fie mi-e teamă de ceea ce aş putea găsi înăuntrul lor. Arhiva mea personală de emoţii. Epistole fără destinatar al căror timbru este curajul. Am un teanc destul de consistent etichetat cu “N-am nimic”. Am strâns sub această etichetă toate durerile din acele momente în care tu, oricare ai fi, mă vedeai plângând şi mă întrebai ce am. Apoi mai am câteva plicuri pe care zace scris...
Read MoreIdealuri diluate cu ser
Am văzut, zilele trecute, un film extrem de prost. Din a sa prezentare se putea înţelege însă, cu destul de mult optimism, faptul că va avea un final grandios. Nu a fost aşa. Oi fi eu în concediu, dar mintea mea lucrează activ. Filmul despre care vă vorbeam mai sus a reuşit să mă pună pe gânduri. Merită să aştepţi (să suporţi, de fapt) 124 de minute pentru un final uimitor? Poate, de fapt, unele finaluri sunt supraevaluate tocmai din pricina “minutelor” de aşteptare cruntă ce le preced. Poate, strălucesc prin comparaţie, ca şi cum o tipă alege să iasă în oraş cu alte 4 femei mai urâte. Poate că din contră, finalul e subevaluat. Poate că, timp de 124 de minute, se clădesc aşteptări intangibile. Aşa şi în viaţă....
Read MoreHaunted
Nu există pe lumea asta o încâlceală mai grozavă decât cea a ideilor şi nu există un soi de bântuială mai pervers decât cel al propriilor idei. Este, poate, cel mai simplu mod în care poţi pierde controlul şi îţi poţi deveni cel mai mare duşman. Folosind drept cărămidă speranţa, idealismul şi naiba mai ştie ce, construiesc poduri invizibile pe care – până şi mie, imaginează-ţi – mi-e teamă să păşesc. Şi mai contruiesc aure în jurul obiectelor şi al oamenilor, aure care capătă, la un nivel, valoare de adevăr. Le atribui închipuite calităţi şi defecte deopotrivă. Mă concentrez atât de tare pe lumea asta imaginată încât… Nu mai pot să dorm, vorbesc în dodii, respir cu dificultate, am fluturi şi te...
Read MoreRSS and Social
Activez la
Last Comments