Calatoria fantastica ce nu s-a intamplat niciodata

Am purtat în ultima vreme numeroase discuții legate de bărbați și femei, de asemănările și deosebirile dintre sexe. Nu am de gând să dezbat subiectul acum, poate am să revin asupra ideii mai pe larg la un moment dat. Presimt că va fi interesant. Cert este că aceste discuții mi-au amintit de o idee mai veche, una moartă din fașă.

Mă găsesc într-un balans fragil între rațiune și impuls sau  între instinct și logică. Deși, spre exemplu, mi s-a părut extrem de greu să mă încadrez în cele douăzeci de kilograme impuse de compania aeriană, alteori sunt capabilă să-mi împachetez tot ceea ce am într-un rucsac micuț, jumătate ocupat oricum de încărcătoare și alte căblăraie.

Revenind la bărbați și femei, mă număr printre cei care cred că suntem egali, dar nu identici. Mi se pare absolut normal să avem aceleași șanse profesionale de exemplu, dar să fim serioși, dacă aș aplica la un post de încărcător/descărcător/manipulator, nu mi s-ar părea discriminare să pierd postul în favoarea unui bărbat. Trebuie să recunoaștem că atât bărbații, cât și femeile, au parte atât de „puteri” ale sexului, cât și de slăbiciuni specifice.

Poate că frazele de mai sus nu par să aibă nicio legătură una cu cealaltă, dar vă lămuresc imediat. Aveam eu mai demult o idee de a călători undeva departe, într-o țară la multe mii de kilometri depărtare. Bineînțeles, fiind tânără și neliniștită, finanțele nu abundau în viața mea. Fiind și mai tânără și mai neliniștită, dar mai ales ceva mai naivă decât sunt azi, m-am gândit cât de epic ar fi să îmi împachetez câteva lucruri, un cort și alte oareșceuri necesare supraviețuirii (nu că aici aș fi vreo expertă, probabil mi-aș lua girafa de pluș înainte de briceag și lanternă) și m-aș duce eu frumos la ieșirea din oraș și aș face autostopul, după care aș merge cu trenul, cu nașul și așa mai departe, până aș ajunge unde mi-am dorit după ce am văzut toată Europa. Dacă ar opri cineva, i-aș explica aventura mea și cu siguranță nu m-ar taxa pentru transport, aș găsi oameni cumsecade care mi-ar da să mănânc sau care m-ar lăsa să-mi așez cortul în curtea lor sau, de ce nu, m-ar primi în casă.

Nu spun nici că e o idee rea sau inconștientă, nici că e una bună, dacă vorbim despre un bărbat. Ei, eu sunt femeie și mă gândesc acum (din fericire m-am gândit și atunci)… care sunt șansele să NU ajung în pungi de plastic, după un viol și toate astea probabil înainte să ajung în Ungaria?

Așadar, aventura mea demnă de un roman, nu se va întâmpla niciodată…