Unde s-a dus inocenta?
Purtam o fustiță de catifea roz, cămașă abă și jabou, din cauza căruia adesea ieșea scandal cât casa. Ca să-mi citez eul din ’94, „Eu nu port porcăria asta!”. Aveam părul scurt și îmi trântea mama câte un palmier în vârful capului, ca ultimă urmă de feminitate după ce domnul frizer și-a bătut joc de podoaba mea capilară. Eram în clasa I și nu aveam nicio emoție. Poate eram inconștientă. Singurele suspine și dureri erau pentru adidașii cu leduri. Iubeam să stau la baza scărilor și să mă uit la copii cum pășesc de li se aprind călcâiele. La propriu. Eram incredibil de slabă, dar am reușit să-l bat pe cel mai gras copil din clasă. Apoi pe cel mai rău copil din clasă. Vedeți voi, pe vremea aia erau, dacă vă...
Read MoreZapada gri
Știu că ninsorile anul acesta au provocat pagube semnificate. Știu că jurnalele de știri, odinioară pline de nonsensuri politice, mondenități și crime, au reușit să își restrângă vechile subiecte în zece minute, restul de cincizeci fiind ocupate cu relatări teatrale din zonele afectate de zăpada de șase metri. Obișnuiam să mă mai uit la știri când îmi permitea timpul. Acum, prefer să fac orice altceva. Nu că nu mi-ar păsa, dar presa, de oricare fel, ar trebui să relateze obiectiv niște evenimente de interes național, ori când văd diverși reporteri extrem de afectați, care se plimbă printre nămeți și mai că nu le dă o lacrimă în colțul ochiului, prefer să schimb canalul, sau să abandonez televizorul complet. În altă...
Read MoreCine a lasat piatra in mijlocul drumului?
Vă povesteam eu ieri cum am ajuns, într-un final, la medic. Târâș, m-am dus, acuzând dureri mari de spinare și cu autodiagnosticul: avarie la coloană. Aparent, am avut dreptate, căci coloana mea a început să capete forme ciudate. Făcându-și datoria, medicul a pus mâna pe spatele meu și a simțit că ceva e în neregulă. Căutând cauza defecțiunii, mă întreabă: „Joci tenis de câmp?”. Eu râd. Nu practic niciun sport. Nu că n-aș vrea, nu că n-ar fi foarte bine pentru mine, dar sunt foarte leneșă uneori și după foarte multe ore în care fac sport la degete, cu tastatura și cu mouse-ul, nu îmi mai arde de activități gen sală, alergat etc. Văzându-mi reacția, a continuat: „Te-ai lovit undeva?”. La întrebarea asta râd și...
Read MoreNu exista medic mai medic decat mine
Parcă special pentru mine a postat Nebuloasa astăzi. Recunosc, sunt genul de persoană care trebuie să sufere foarte mult pentru a ajunge, într-un final, pe mâna unui doctor. Dacă îmi cade vreun ochi, vreo mână… poate atunci mi s-ar părea că e cazul să fac o vizită medicului. În rest, nu mă duc pentru răceli, gripe, viroze, alergii etc. Tot românul e medic, dar nu mai medic decât mine. Mă gândesc serios că e pierdere de vreme o vizită medicală, din mai multe motive: - Orice simptome aș avea, fie îmi pun singură diagnosticul fie mă conving, eu de capul meu, că n-am nimic. Poate să-mi spună doctorul că am te miri ce, diagnosticul meu e oricum mai bun, cu toate că nu am niciun fel de pregătire în domeniu. - La mine în gât nu...
Read MoreCat de mult te dezbraci?
Haideți să vorbim pe șleau despre o chestiune care ne este familiară tuturor, mai exact, despre sex-appeal în afaceri. Poate că este un subiect sensibil în ochii multora, chiar tabu, dar nu putem nega realitatea. Nu am la îndemână un exemplu mai bun decât propria-mi persoană. Pentru ceea ce am să vă spun, e dreptul vostru să mă judecați. Totuși, aș vrea să apreciați sinceritatea unei femei. E o calitate rară, dar voi știți mai bine. Am o experiență – destul de vastă pentru vârsta mea – în vânzări și achiziții. E de la sine înțeles faptul că în aceste două domenii interacțiunea cu alte persoane este la ordinea zilei. Bineînțeles, o parte semnificativă dintre interlocutorii zilnici, este formată din bărbați....
Read More
Last Comments