We are perfect together, you and I

Cred cu tărie că visele nu sunt pentru oricine. Oamenii mediocri nu pot visa. Acest lux sau blestem şi-l permit doar cei excepţionali. Excepţionali prin simplitatea gândirii ori excepţionali prin complexitate.

Eu visez. Adesea. O fac cu ochii deschişi. Uneori starea de visare depăşeşte cantitativ realitatea. Dar, până la urmă, ce-i real? E o chestiune matematică? Statistică? E real ceea ce aprobă jumătate din omenire plus un individ?

Cum probabil v-aţi dat seama, fac parte din cei cu gândirea complexă. Atât de complexă încât, uneori, mă scoate din minţi. Sunt ţipătul lui Bjork în melodia “It’s all so quiet”. Mintea mea şi cele asemeni ei au meteahna cronicizării. Astfel se face că visarea asta se instalează adânc, visceral şi încet, shhh, shhh, te prinde în mrejele-i. Trăieşti apoi într-un semi-oniric crud. Starea seamănă cu linia fină dintre somn şi veghe, atunci când eşti atât de obosit, eşti convins că eşti treaz, dar nu ştii ce dracu e cu dirijabilul ăla care circulă prin sufragerie.

Visez şi mă îndrăgostesc.

Ştii tu… mă gândesc că poate persoanele care ne văd vorbind ori cel puţin stând unul lângă celălalt, se uită cu drag la noi şi ne găsesc “perfecţi unul pentru celălalt”. Eu roşcată, tu cu un zâmbet… oh, ce zâmbet… Eu cu ochii mari, tu cu o asimetrie simpatică. Eu mai zăpăcită, tu mai raţional. Eu neîndemânatică, tu… şi tu puţin, dar parcă te depăşesc. În mintea mea, toată lumea vede asta, mai puţin tu, iar eu n-am să ţi-o spun, probabil, niciodată. În fapt, nimeni nu ne aplaudă când ne vede apropiindu-ne, nici măcar tu nu sari peste o bătaie a inimii ori o răsuflare, sunt doar eu, cu o doză de romantism injectată în vene la momentul T zero, unul extrem de nepotrivit.

Dar noi, femeile, avem imaginaţie. Şi poate că eu văd întreg universul în gesturi banale ca atunci când tu îmi arunci o privire din capătul celălalt al mesei, când spun ceva şi îmi răspunzi cu un zâmbet, când ni se ating mâinile accidental…

Eu una, nu pot fi vânătorul. Sunt croită pentru a fi căprioara. De fapt, este valabil pentru majoritatea femeilor.

Doar de-ai citi, tu, oricare-ai fi tu de azi ori de demult ori de niciodată…

___

sursă foto 

9 Comments

  1. Carcalacul
    26 Sep 2012

    O cafea?!

    • bloodie
      26 Sep 2012

      Vremuri grele, se cere vodka :)

  2. Carcalacul
    26 Sep 2012

    ok, 50% / 50%!

  3. Ovidiu U
    27 Sep 2012

    nu mai bine trimiteai un biletel?

    • bloodie
      27 Sep 2012

      Dar cine zice că am un destinatar anume? :)

  4. Sergiu Nicola
    28 Sep 2012

    “Eu una, nu pot fi vânătorul. Sunt croită pentru a fi căprioara. De fapt, este valabil pentru majoritatea femeilor.” Niciodată nu am înţeles de ce e aşa şi nu invers. Da, i know, sunt paranoic.

    • cerbu
      28 Sep 2012

      de ce bro, vrei sa fii caprioara? lasa fetele gratioase si frumoase si zburdalnice sa topaie cu ochi umezi pe vesnicele campii verzi ale aproapefericirii si curata-ti pusca de praf si rugina

      • bloodie
        28 Sep 2012

        Cred că asta urmează :)

    • bloodie
      28 Sep 2012

      N-are nicio treaba cu paranoia. Pur și simplu… nu suntem la fel, nu suntem egali. Mi-e milă de cei (mai ales de cele) care încă mai urlă după egalitatea sexelor.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>