Un an pe .ro

Iartă-mă, blogule, căci am păcătuit în ceea ce te priveşte. Îmi fac mea culpa, dar nu-ţi fac promisiuni.

Te-am neglijat adesea, ştiu, dar trebuie să mă înţelegi. Pe lângă faptul că mai am şi eu o viaţă (încă), mă cunoşti destul de bine şi ştii că dezvolt uşor gânduri obsesive. Ca adjectiv, “obsesivul” sună mai puţin înfricoşător decât substantivul. Şi cum puteam eu, dacă mi se punea pata că urăsc oamenii, spre exemplu, să te împovărez zi de zi cu aceeaşi idee?  Într-o mie de forme, acelaşi mesaj de ură. Nu am putut. Aşadar, am preferat, dragul meu, să stau departe de tine până mi s-au înecat piticii de pe creier.

Dar totuşi au fost 365 de zile cu 159 de articole în care am vărsat tot ceea am avut. Şi când spun “tot”, nu mă refer la tot ce a fost bun. Am scris pagini întregi de prostii. Mii de cuvinte despre sentimente pe care nu le mai am şi pe care nici măcar nu simt că le-am avut vreodată. Eşecuri (cvasi)literare. Şi tot n-am spus ce-aveam de spus. Altfel nu-mi explic sutele de drafturi şterse.

*

Nu ştiu dacă merită cinstit blogul în sine, dar există un lucru pentru care merită să bem, şi-anume faptul că m-am apucat de ceva şi am reuşit să nu mă las în prima lună.

În final, mulţumesc celor care au citit ceea ce am scris aşa, cu bune, cu rele, cu pasaje geniale mai puţin şi cu aberaţii multe.

Cheers!