Stuck in the middle of myself

Nu ştiu exact care este motivul, dar trec printr-o perioadă în care mă autosupun analizei mai intens decât de obicei, poate mai mult decât ar fi cazul. Poate că sfertul de secol de care mă apropii este un soi de prag imginar peste care nu pot trece decât cu o pregătire prealabilă.

Nu, nu am întrebări existenţiale. Nu mă gândesc de ce nu m-am măritat până la vârsta asta sau de ce nu am un copil. Mi se pare de-a dreptul ciudat când aud unele persoane spunându-mi că acestea sunt gânduri normale pe care trebuie să le am. Serios? Aşa o fi? Nu cred. În fond, sunt sigură că aş putea să mă mărit mâine. Sau peste 10 ani. Sau deloc. Nu este un scop în viaţă şi nici o realizare deosebită. Pe plan profesional, sunt destul de mulţumită. Sunt convinsă că aş putea da mult mai mult, aş putea face totul mult mai bine decât o fac… sper să reuşesc.

Sunt şi mulţumită şi nici nu m-am plafonat. Nici nu se poate mai bine.

Totuşi, am nişte întrebări care mă macină:

- De ce niciunul dintre prietenii mei nu-mi cunoaşte culoarea adevărată a părului? Sunt sigură că prindeţi metafora.

- De ce am aceleaşi două parfumuri de mai bine de patru ani, dar îmi doresc să fiu “alta” în fiecare zi?

- De ce nu pot dormi, uneori, noaptea, gândindu-mă la trecut?

- De ce nu pot dormi, uneori, noaptea, gândindu-mă la viitor?

- De ce iau, uneori, viitorul în râs? De ce mă comport, uneoi, de parcă nici n-ar exista viitorul?

 - De ce mă comport, uneori, de parcă n-aş avea trecut? De ce mă prind, uneori, cu dinţii de el?

De ce sunt astăzi eu şi mâine… tot eu, dar un alt eu?

Stuck in the middle of myself. And it feels so good…