Teatru: Carpathian Garden (că tot e subiectul „hot”)

Acum, că se vorbește atât de intens despre România și despre Europa, consider că este cel mai bun moment pentru a vă povesti despre cel de-al doilea spectacol pe care l-am văzut la FEST-FDR: Carpathian Garden.

carpathian

Vreau să vă spun din start că nu am mai râs cu așa o poftă de foarte mult timp. Și mai vreau să vă spun că, în general, nu îmi plac satirele. Asta în special datorită mitocăniei care ni se servește cu disclamer-ul: „Acest … este un pamflet și trebuie tratat ca atare”. Ei bine, Carpathian Garden reușește să pună punctul pe „i” cu umor, fără a cădea în prost gust, iar asta e mare lucru astăzi.

Un spectacol de o oră și ceva și doi actori care aduc în fața publicului câteva stereotipuri tragi-comice: prezentatori de știri, moguli din presă, staruri XXX, parcagii sau politicieni.

Textul este absolut savuros, inteligent și deosebit de amuzant. Pentru asta ne înclinăm în fața lui Radu Iacoban, pe care îl putem vedea și pe scurta listă de actori.

IMG_6059carpatian

Scena pe care am gustat-o în mod deosebit este cea în care Tudor Aaron Istodor apare în rolul parcagiului de București. După cum știți, acest fenomen nu este atât de întâlnit în vest, însă, cu toate astea, preț de câteva momente, am fost purtată pe străzile capitalei. Trening, handsfee wireless și câte un „boss” pe ici pe colo. Amuzant, da, dar atât de autentic.

IMG_6000carpatian

“Tre’ să transformăm România într-o mare parcare. Centru tre’ să fie numa baruri, non-stoape și parcări. E nevoie, frate, e ca apa. Ți-e sete, bei apă, ai mașină, tre’ să o parchezi.”

Dacă ceva iubesc să văd pe scenă, acel lucru este ironia fină și inteligentă, iar acest spectacol abundă de ea.

Spectacolul a fost prezentat de Godot Cafe Teatru și s-a jucat în cadrul FEST – FDR, la Teatrul Național Timișoara.

3 Comment

  1. dunia says: Reply

    Aș fi vrut și eu să ajung la spectacolul ăsta, nu s-a putut însă. Mă consolez cu textul tău.
    Cu steluță: sunt fan Godot Cafe Teatru. :)

    1. Dunia, cei de la Godot Cafe Teatru vor mai avea un spectacol in cadrul FEST-FDR. Se numeste Zic Zac se va uca in 17 iunie la Sala 2 (ora 21). :) Daca reusesti sa aungi, ne vedem acolo.

  2. dunia says: Reply

    Da? Mulțumesc de informație, o să încerc să ajung, îmi doresc foarte mult. :)

Leave a Reply