Retrospectiva de duminica
În fiecare zi învățăm ceva nou despre lumea din jur. Din păcate nu întotdeauna e ceva plăcut. Fiind sfârșit de săptămână îmi face plăcere să trag o linie și să rememorez ceea ce am aflat, ceea ce am învățat sau ceea ce am observat în ultimele șapte zile.
1. Am reușit să văd o parte din Immortals, atât cât mi-a permis somnul care bătea cu putere la ușa mea. Mi-am dat seama că foarte puțini sunt cei sub optsprezece ani care se vor uita la film și vor înțelege cu adevărat. Pe vremea mea – ce-mi place vorba asta, am 23 de ani, de fapt mai mult 24 decât 23, și mă face cumva mai înțeleaptă – lumea mai citea Legendele Olimpului. Mă îndoiesc că asta mai face parte din activitățile școlarilor. Păcat. Personal, nu m-am împăcat cu literatura foarte bine până în adolescență. Mă gândesc sincer că motivele au fost lecturile obligatorii și fișele de lectură. Cu toate astea, Coliba unchiului Tom, Ultimul Mohican, cărțile lui Jules Verne, Singur pe lume, Moby Dick, La Medeleni etc. nu le-am ratat și mi se pare o groaznică pierdere pentru tineretul de azi (iar iese înțelepciunea din mine).
2. Problema locurilor de muncă e gravă, dar indolenta e cea mai grozavă. Am vorbit despre asta aici.
3. Există filme la care partea a doua este mai bună decât prima. Un exemplu bun este Happy Feet 2, care mi s-a părut mult mai drăguț decât primul. Happy Feet 1 a fost destul de sec, dar în al doilea, personajele sunt mult mai bine construite, există diversitate, muzică, mai mult dans și morală (ceea ce lipsește animațiilor la modă de pe Cartoon Network).
4. Este nevoie de un talent deosebit de a citi oamenii pentru a le înțelege cu adevărat intențiile. Sunt oameni care îți fac incredibil de mult rău prin greșeli neintenționate și oameni care îți fac nu-atât-de-mult-rău voit. Întotdeauna varianta a doua doare mai tare, iar ranchiuna ține ține mai mult.
Recent Comments