Răspuns la o scrisoare inexistentă
Este ciudat cum, atunci când ai doar o bucată infinitezimală din cineva, o poţi îmbrăca în sute de schele şi poţi construi în juru-i piloni şubrezi peste care să aşezi minciuni şi iluzii, astfel încât, după o muncă silnică, să ai un simulacru al unei împliniri. Eu mai am doar câteva cuvinte din tine, cuvinte pe care le-am citit de o mie de ori şi cărora le-am atribuit o mie şi unu de sensuri. M-am ascuns după fiecare “poate” şi m-am agăţat de fiecare “dar”.
Află, te rog, că sunt bine. Mint. De ce simt nevoia să te mint? De fapt, scriind, îmi alunecă privirea din nou către rândurile tale şi mă scurg uşor într-un episod nevrotic. De ce atâtea semne de întrebare? De ce atât de puţine puncte? Şi acel “sper” repetat obsesiv…
N-am reuşit să fac nimic din tot ceea ce ţi-am promis. Sunt un om minuscul, negru şi gol. Cobor arareori printre ceilalţi şi-ncerc să plec înainte de a primi un bobârnac peste nas. Nu-mi iese. Dar am iubit pentru o vreme. Nu puteam să respir, inima era gata să-mi sară din piept, aveam credinţa sinceră că am să mor fără… A fost un mare şi gras nimic. Am învăţat ulterior că se chemă “anxietate” şi că se tratează cu medicamente. Acestea fiind spuse, tocmai ţi-am enunţat şi unicul lucru util pe care l-am învăţat în tot acest răstimp.
Nici nu ştiu dacă ai avut cu adevărat încredere în mine sau, încă de la începutul periplului, ai pariat pe univers şi nu pe mine. Oricum ar fi, nu te pot învinovăţi.
Nu m-am îmbogăţit cu nimic, ba chiar am sărăcit. Am pierdut nopţi şi am pierdut visuri. Am mers all in pe doi aşi, unul de pică şi unul de roşu, şi am pierdut tot. Am rămas cu dreptul de a-mi păstra hainele şi orgoliul. Măcar atât.
Am călcat cu bocancii atât peste principiile mele, cât şi peste ale celorlalţi. Nu m-am ţinut de promisiunile mele şi am fost suficient de naivă încât să cred în ale altora. Am dăruit cui nu trebuia. Am furat de la cine nu merita.
Te-am dezamăgit…
Pecetluiesc această scriitură cu un sărut trist şi purced în a-mi scrie scrisoarea pe care o voi deschide peste un an sau doi. Sper să am un răspuns măcar mai coerent, dacă nu mai viu…
___
sursă foto7 Comments
Submit a Comment
RSS and Social
Activez la:
Sustin
Foarte frumos ce-ai scris, serios vorbesc
. Putini isi mai arunca printre randuri sentimentele, de orice natura ar fi ele.
Îţi mulţumesc la fel de sincer. Ţin totuşi să precizez că foarte mult din ceea ce scriu nu mă reprezintă neapărat. E doar o literatură ieftină ţâşnită într-un puseu de inspiraţie:)
A, bun, dar oricum, nu conteaza daca te reprezinta sau nu, conteaza ca dai peste de atata inspiratie. Bine, poate ca iti suna urat, dar n-o zic in acel sens
.
Ieftina? Nu vad pe nimeni in afara de tine s-o plateasca… Si daca pui la numar orele de insomnie, berile, cafelele si restul “metodelor” la capatul carora iti rezolvi dilemele personale, n-as zice ca rezultatul e chiar ieftin.. Nimic important nu e ieftin. Poate ca izbucnirile de melancolie “ieftina” nu te caracterizeaza, insa nu poti sa ascunzi ca ele fac parte din tine, chiar daca una reprimata de pragmatismul tau neobosit. Esti romantica iar asta transpare (si) pe blog. Dar salut modestia si ambitia implicita de “mai bine”.
Ţigările! Ai uitat de ţigări când ai enumerat “metodele”
Damn. Asta nu mi s-a mai intamplat pana acum
. Ce sa-i faci, pacatul neobisnuintei..
titlul mă duce cu gândul la un film de scurt metraj foarte fain, cu kevin spacey în rol principal.
cât despre ce scrii, dacă tu însăți consideri că este literatură ieftină, de ce o așterni aici?
cred că dacă noi nu avem în primul rând încredere în noi, în ceea ce putem și/să facem, nu putem cere altora să aibă.