Plai 2012: bilanţ personal interemediar

Aşa cum vă anunţam într-un articol anterior, ieri s-a dat startul la Plai Festival. Am văzut foarte mulţi reprezentanţi ai presei, prezenţi la evenimet. Am încredere că vor face o treabă bună în a vă relata, pas cu pas, ceea ce s-a întâmplat acolo. Eu voi profita de statutul meu permisiv, de blogger, şi am să împărtăşesc ceea ce simt eu faţă festival.

M-am trezit, ieri, rostind următoarele cuvinte “Este festivalul pe care îl aştept tot anul“. Nu mă gândisem niciodată la asta, dar informaţiile din subconştient se mai scurg, uneori, printre buze, şi te fac să realizezi lucruri nebănuite. În cazul meu, vorbitul ăsta fără mine, m-a făcut să conştientizez ce fel de ataşament am faţă de Plai.

De cum am trecut poarta muzeului, m-am simţit ca şi cum aş vizita un prieten, după ce nu l-am văzut un an. Vorbesc despre genul acela de prietenie care nu are nevoie de mentenanţă zilnică constând  în întâlniri, cafele, discuţii etc. Un soi de prietenie care rezită, by default, tuturor intemperiilor. Şi apropo de intemperii, deşi ameninţaţi de ploaie, foarte mulţi oameni (v-aş spune un număr, dar sunt dezastru la aproximări) au umplut curtea, ca atare, nu sunt singura cu chemare aici.

Cred sincer că este de ajuns să mergi într-o singură seară pentru a te îndrăgosti şi pentru a-ţi dori să mai vii şi-a doua zi, şi-a treia… şi la anul.

Eu îi felicit pe aceşti oameni care se implică total voluntar şi reuşesc să ne facă pe toţi să ne simţim ca-ntro mare familie. Mulţumim!