Plai 2012: bilanţ personal final

Plimbându-mă, vineri, pe aleile muzeului, am avut impresia că toată lumea este la Plai, că universul tuturor, s-a mutat, temporar, acolo. Să cu credeţi că oi fi eu ceva celebritate locală, care cunoaşte foarte multă lume şi se învârte în nenumărate cercuri, nu. Cu toate astea, la fiecare colţ de bar, pe la ateliere, prin faţa scenelor, ce mai, peste tot m-am oprit să schimb o vorbă cu un cunoscut.

Este foarte clar faptul că Patrice a fost cel ce a reuşit să adune publicul extrem de numeros, astfel se face că noaptea a găsit festivalul cu porţile închise. Sold out. Îmi pare sincer rău pentru cei ce nu au reuşit să intre, dar, pe de altă parte, mă bucură enorm faptul că festivalul a avut un asemenea succes. Dacă Ruga Timişoarei (în traducere pentru ardeleni, ruga e nedeea noastră; nu ştiu cum îi spune prin alte părţi), care s-a desfăşurat simultan şi a strâns destul de multă lume, probabil nu va avea moarte, festivalurile mai neconvenţionale, cele ce servesc cultură şi nu mici, sunt foarte costisitoare, se realizează cu eforturi uriaşe şi nu puţine dintre ele şi-au găsit sfârşitul din lipsă de fonduri.

Highlights:

Deşi mulţi au emis păreri cârcotaşe legate de sughiţurile din organizare (eu nu sunt de acord, în afară de cozile formate la bere, mi s-a părut impecabil tot), nu cred că veţi găsi pe cineva care să nu fi rămas profund impresionat de concertul Patrice. Omul a fost genial şi are un talent deosebit în comunicarea cu publicul, spre deosebire de Orquestrada, care au fost foarte enervanţi şi din cauza cărora Patrice a urcat pe scenă cu o întrârziere serioasă.

credit foto: Mihai Zegrea

Subcarpaţi au fost minunați. Am reuşit să văd de două ori şi jumătate acelaşi spectacol şi am dansat, de fiecare dată, ca şi cum i-aş fi auzit pentru prima oară.

credit foto: Mihai Zegrea

Cei de la Marele Ecran au făcut treabă excelentă, drept pentru care nu pot decât să mă bucur că le-a fost încredinţată Casa Filmelor anul acesta. Am văzut, din nou, Aventurile Prinţului Achmed, doar că de această dată am stat cu ochii lipiţi de Makunouchi Bento care, pe cuvânt, sunt sunt impresionanţi.

sursă foto: Richie

Deşi ciudată, experienţa Silent Disco s-a dovedit a fi foarte interesantă. Căştile băteau în aproape întreg perimetrul, ca atare, puteai asculta muzică oriunde, cu oricine şi fără să deranjezi. Am ales să dansez, alternând muzica din căşti cu cea din boxe, în cortul construit parcă special pentru OCD-ul din mine. Un cort făcut din bubble wrap!!!

credit foto: Mihai Zegrea

Deşi cu mişcare scenică ce ridică întrebări legate de provenienţa numelui (nu spun mai mult), Blue Nipple Boy au fost o surpriză foarte plăcută pentru mine. Cum am mai spus-o de o mie de ori, ştiu şi românii să facă muzică!