Patru poveşti româneşti regizate de Sitaru

Sper că ultimul articol, cel despre “Poziţia Copilului”, v-a stârnit apetitul pentru filmul românesc. Nu de alta, dar Timişoara nu este ocolită nici de alte proiecte cinematografice neaoşe, ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Vorbesc, deocamdată, despre cele patru scurtmetraje regizate de Adrian Sitaru. Spun “deocamdată” pentru că acestea sunt servite pe post de aperitiv înaintea filmului “Domestic” (noul film al lui Sitaru), pe care îl veţi putea vedea pe 23 martie. Dar despre acesta, poate, cu altă ocazie.

Dacă faceţi cumva să ajungeţi astăzi la Aula BCUT, veţi vedea scurtmetrajele de comedie: Valuri, Lord, Colivia şi Chefu’. Din simplul motiv că nu le-am văzut, nu vi le pot recomanda. Tot ceea ce îmi doresc este să fiţi informaţi cu privire la proiecţie şi să fiţi puţin curioşi. Să daţi o şansă filmului românesc. Pe cuvânt, o merită, căci pare să se îndrepte spre culmi înalte.

Acţiunea filmului „Valuri” se petrece la mare, pe plajă, unde o frumoasă doamnă schimbă firul poveştii în momentul în care dispare sub valuri.

 „Lord” creionează sentimentele crezute moarte, resuscitate de afecţiunea unui pechinez bătrân şi orb.

 „Colivia” urmăreşte conflictul familial stârnit de un porumbel bolnav pe care un copil de 10 ani îl aduce acasă.

În scurtmetrajul „Chefu’”, vecinii îi dezvăluie unei mame, în cele mai mici detalii, picanterii de la petrecerea organizază de fiul ei, Dan, cât aceasta a fost plecată la Bucureşti.

 Scurtmetrajele sunt proiectate astăzi, 15 martie, ora 18:00, în Aula BCUT.

2 thoughts on “Patru poveşti româneşti regizate de Sitaru

  1. Suna promitator. Mai ales ultimul :) )
    Nu stiu insa daca pot ajunge :(

    • Nici eu nu știu dacă pot ajunge, dar la Domestic trebuie să facem pe dracu-n patru să fim acolo. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAPTCHA
Change the CAPTCHA code Speak the CAPTCHA code
 

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>