O scrisoare inexistentă (guest post)

Dragă…

E ok să încep cu dragă? Nu că nu mi-ai fi, dar n-aş vrea să-ţi stârnesc încă o privire care spune atât de clar „really?”. Chiar dacă n-aş fi acolo să o văd, tot nu vreau. Aşa că nu încep cu dragă, ci, ca de obicei, cu mult mai multe cuvinte decât ar fi necesar. Câte ţi-am spus în tot timpul ăsta? Dacă le-am pune în grămezi de câte o mie, sute de imagini ar fi necesare să le descrie. Şi apropo de asta, aş vrea să văd şi eu imaginea aia care ar putea să exprime cele o mie de cuvinte pe care ţi le-am spus în gând până să-ţi mărturisesc ce simt.  Nu există. Nu s-a făcut încă un asemenea foc de artificii, pentru a putea fi mai apoi fotografiat.

Eşti bine? Sper să nu-mi răspunzi că da şi să minţi. Nu ar mai trebui să simţi nevoia să minţi. Te-am forţat deja de atîtea ori să o faci, întrebându-te dacă mă urăşti, dacă ai răbdare, dacă mă înţelegi. Cum ai putea să mă înţelegi? Cum, când m-am ascuns după atâţia poate şi atâţia dar? Când te-am făcut să calci pe principii şi să te simţi vinovată, deşi nu ai fost şi nu eşti.

Mă gândesc înciudat la toate câte nu mi-ai spus, la cuvintele pe care le aşteptam de la tine şi speram să vină ca un ordin, ca un ceva de care să nu mai pot fugi. Dar tu – despre care atâţia proşti ce cred că te cunosc, spun că ai fi rea – întârziai să dai ordinul. Poate pentru că te gândeai la mine, pentru că doreai ca eu să fiu fericit şi nu erai sigură ce m-ar face astfel. Sau poate toate astea mi le-ai spus cu felul în care mă priveai. Pentru că da, ştii să vorbeşti cu ochii. Nu cred că ţi-am mai zis asta, dar mi-ai spus multe în timp ce mă priveai şi tăceai.

Ţi-am promis cândva că o să-ţi scriu o scrisoare. A fost, cred, prima promisiune din lungul şir al celor de care nu m-am ţinut. Şi m-am gândit că ar trebui să încep cu asta. O închei aici. De fapt, mai adaug ceva, ceva care, poate, te va ajuta să-ţi păstrezi orgoliul. Eu nu-mi făceam griji că voi ajunge să mă îndrăgostesc. Eram deja.

Cu drag,

eu

PS: ştiu că am făcut şi în rândurile astea câteva greşeli gramaticale, cele pe care îţi plăcea atât de mult să mi le corectezi. Am folosit timpul trecut la unele verbe. Sper să nu te fi săturat deja să mă tot corectezi şi să mi le pui tu la timpul potrivit.

*** cum spuneam încă din titlu, textul nu îmi aparține