Un must-have la festivaluri: bateria externă solară

În urmă cu puțin timp, ceream sfaturi pe Facebook în legătură cu o baterie externă care să mă salveze atunci când telefonul meu decide că și-a făcut norma pentru ziua respectivă și se retrage devreme, pe la 25-30%. De obicei o face când mi-e lumea mai dragă și când am cea mai mare nevoie. Mulțumesc tuturor pentru sfaturile care, mărturisesc, m-au „confuzat” și mai tare. În final m-am ales cu o chestie super tare, la care nici nu mă gândisem inițial, mai exact un încărcător solar.

E vorba de un Asolar Xtrom Yu de pe zuga.ro, care va fi mană cerească la festivaluri, unde prizele sunt mult mai rare decât mi-aș dori.

photo 1 (5)

Inițial m-am gândit: Ce fain, îl ții toată ziua pe cort, la încărcat (pentru încarcare full la soare are nevoie de vreo 8 ore de plajă), iar noaptea (sau mă rog, când ajungi să dormi) îți încarci telefonul. Plan cam naiv, căci indiferent cât de faini ar părea oamenii la festivaluri, se fură ca-n codru! Așa că agățătoarea care vine în pachet va fi foarte utilă pentru a-l lega de rucsac și a te transforma într-un panou umblător. :)

photo 2 (5)

2 Comment

  1. biro says: Reply

    mai tare ar fi fost un rucsac cu acumulator care se incarca de la soare, rucasacul este facut din celule solare 😀

  2. David says: Reply

    Sau iti iei o baterie externa de vreo 10000 mAh (adica de vreo 4 ori cat bateria tel tau), o incarci full cand pleci si ar trebui sa iti ajunga. Eu am una de 4400 si cu ea n-am avut nevoie de priza in Vama de 1 mai.
    http://www.emag.ro/baterie-externa-avantree-10000mah-alb-cube-e10-a/pd/DTK3QBBBM/ sau
    http://www.emag.ro/baterie-externa-promate-10000-mah-colectia-storm-neagra-storm-10/pd/DHBXCMBBM/

Leave a Reply