Merita sa moara?

Observ zilele acestea o direcţie în care se îndreaptă opinia blogosferei. Din păcate, este una dezamăgitoare pentru mine, dar îi pot înţelege pei ce ce scriu, nu îi judec şi sunt de acord cu faptul că fiecare are dreptul la opinia sa.

Este vorba despre legea care permite autorităţilor locale să decidă dacă trebuie sau nu eutanasiate animalele fără stăpân. Vă spun din start că mă declar împotriva acestor practici. Iubesc animalele şi indiferent de pericolele la care ne expun, nu mă lasă sufletul să mă gândesc la soluţii atât de drastice.

Nu spun că mie nu mi-e frică uneori să merg pe stradă, deşi sunt destul de curajoasă eu de fel. Nu spun că ONG-urile folosesc eficient fondurile. Cred însă cu tărie că uciderea lor cu siguranţă nu va fi o soluţie, nu atâta vreme cât nu se opreşte abandonul, nu se încurajează adopţiile şi sterilizarea.

Până oamenii nu se vor responsabiliza sau până părinţii nu vor mai cumpăra căţei copiilor care se vor plictisi de ei în două săptămâni, nu se va rezolva nimic, după părerea mea. Ne vom mânji mâinile cu sîngele bietelor patrupede care nu au nicio vină. Nu că până acum n-ar fi fost ucise. Singura diferenţă e că acum e posibilă crearea unui cadru legal pentru asta.

Până una alta, poate aruncaţi o privire pe Adoptii Câini (totodată sursa fotografiei din articol).