Fân Fest Roşia Montană partea a II-a: Despre Festival

Departe de mine gândul de a vă convinge într-un fel sau altul în ceea ce priveşte conflictul de la Roşia Montană. Ştiu că este puţin probabil să pot. Şi nici nu este scopul meu. Vreau doar să vă spun câteva cuvinte despre oameni.

Fân Fest s-a născut din spirit civic, responsabilitate socială şi solidaritate. Nu contează din care tabără facem parte, aceşti oameni merită toată admiraţia. Vorbesc despre cei însufleţiţi de problema în sine, cei cărora le pasă, cei care fac voluntariat, cei care îşi freacă mâinile scotocind după soluţii, cei care nu vor să distrugă pentru a construi etc. Bineînţeles, nu toată lumea e aşa. Au fost aproximativ 4000 de participanţi, potrivit organizatorilor, dar, dintre aceştia, mulţi nu aveau foarte mare legătură cu protestul. Au fost oameni curioşi, oameni duşi pentru muzică, amatori de drumeţii, tineri care vor să simtă că fac parte dintr-o mişcare etc.

Din grupul celor duşi pentru muzică fac parte şi eu, dar, aşa cum spuneam şi în articoul anterior, am porfitat de ocazie şi am cules informaţie, am participat la prezentări şi am asistat la workshop-uri. Şi nu am făcut-o degeaba. S-a vorbit foarte mult despre problema locală şi am văzut că oamenii zilelor noastre nu sunt cu toţii egoişti, aşa cum am fi tentaţi să credem. Am cunoscut oameni deschişi, oameni care dăruiesc şi se dăruiesc. Mai mult decât despre acest conflict, am aflat despre proiecte minunate de responsabilitate socială în foarte multe domenii cum ar fi arhitectura, filmul, literatura etc. Deci se poate.

Despre concerte am tot vorbit şi probabil am să mai vorbesc şi în viitor, căci muzica este, după cum ştiţi, una dintre plăcerile mele cele mai mari. Astăzi n-am să vă spun mai nimic despre concerte, dar am să vă vorbesc despre Mihnea, unul dintre vocalii de la Luna Amară. Bun, omul acesta este un artist, dar, mai mult decât atât, este cel mai bun ambasador al cauzei Roşia Montană. Mihnea nu a venit doar ca să urce pe scenă şi să ne facă să cântăm şi să dăm din plete până la epuizare pe piesele lor, a venit să transmită un mesaj. Şi face asta de mulţi ani. Spre deosebire de Eugen David, preşedintele Alburnus Maior [1], a fost mult mai aproape de public, a vorbit din suflet, a ridicat bannere de susţinere, banere comemorative şi una din torţele ultraşilor pe scenă. S-a înconjurat de oameni simpli pe scenă şi i-a încurajat pe oameni la rândul său cu toată energia sa. Toată stima.

Ştiu că mulţi dintre voi sunteţi umblaţi pe la festivaluri şi cunoaşteţi atmosfera de acolo. Nimeni nu este singur, chiar dacă a venit fără nimeni. Toată lumea se poartă de parcă s-ar cunoaşte cu toată lumea de o viaţă. Am avut acest sentiment de comunitate pe parcursul celor 2 zile şi vreau să mulţumesc acestor străini. Aşa că… mulţumesc omului care mi-a ţinut de urât într-o seară, când mâncam, fetelor care s-au înghesuit şi ne-au primit să ne bem cafeaua la masa lor, domnilor care mi-au păzit telefonul cât era la încărcat, omului care m-a îmbrăcat cu un hanorac de-al său cu toate că a murit el de frig pe urmă (dar nu a recunoscut), omului care mi-a cumpărat o bere ca să nu mai stau la coadă, domnului Tibi, şoferul de la RMGC care ne-a plimbat şi ne-a suportat, chiar şi spokesman-ului oficial al celor de la Gabriel, pentru că şi-a păstrat calmul sub ploaia de întrebări mai sensibile. Probabil i-am uitat pe mulţi…

___

[1] Alburnus Maior este un ONG fondat în anul 2000. Organizaţia se opune proiectului de exploatare propus de RMGC, pe considerente culturale, de mediu şi economice.

Sursă Foto: Moima Fân Fest