Dovedeste!

Trăim într-o lume în care paranoia înlocuiește de multe ori încrederea, o lume în care suntem obișnuiți să ne uităm peste umăr mereu și să ne formăm în minte scenariul cel mai rău. Înțeleg asta, ba mai mult decât atât, uneori o fac și eu. Este, până la urmă, un mecanism de protecție într-un univers în care nu tot ceea ce zboară se mănâncă, dar este și o lume în care dacă ai de gând să susții vehement un lucru, dacă ai de gând să acuzi, să insulți și să arunci noroi în cineva trebuie să ai o dovadă clară care să îți fondeze acuzația.

Să luăm pentru exemplificare un scenariu în care persoana X crede că persoana Y a furat o găină. Nu este o valoare extraordinară. Cam 25 de lei să zicem. Din punctul meu de vedere, persoana X ar trebui în primul  rând să verifice următoarele: dacă avea găina ieri, dacă nu cumva a dat-o cuiva și a uitat sau dacă, cumva, găina este tot acolo dar se ascunde. Problema mea este cu oamenii care sar direct la acuzații, bazate doar pe faptul că Y a avut ocazia, care în cazul nostru este cheia de la coteț.

Hai să ne întindem și să spunem prin absurd că nu este nevoie nici măcar de o dovadă emipircă, să spunem că accept ca uneori oamenii să se bazeze pe intuiție. Există totuși unii care nu ar trebui să facă asta, căci intuiția lor dă greș în stil mare. Mă-ntreb dacă e așa greu să gândești o secundă înainte și să te întrebi dacă persoana aia chiar avea nevoie de găină, dacă l-ai văzut cumva mâncând doar ouă, sau dacă i-a adus oricare alt beneficiu.

Și cu ce tupeu, când persoana Y dovedește în baza unor probe irefutabile că de fapt X a rătăcit găina, aceasta din urmă spune ”Tot am dubii! Cred că s-a mai întâmplat și altă dată.”?

Dear X, I dare you to prove it! Nu e vina nimănui pentru memoria care o mai ia pe arătură, numa zic!

*Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.