Apartamentele din seriale

La fel cum cred cu tărie că munca pe care o faci trebuie să îți placă pentru că îți petreci aproape jumătate din viața (trează) acolo, susțin și faptul că locuința trebuie să fie pe gustul tău. Și da, toți suntem sau am fost tineri și ne-am mulțumit cu un pat într-o cameră de cămin, o saltea în apartamentul fratelui mai mare sau o garsonieră împărțită în cinșpe, dar (aș zice că o dată cu vârsta, dar mă veți înjura pentru că spun asta la 25 de ani) parcă începi să te gândești și puțin la confort.

Eu nu sunt foarte pretențioasă. Nu stau pe la hoteluri de 5 stele, mă duc cu cortul, nu sunt foarte pasionată de shopping, dar tot îmi curg ochii uitându-mă pe Pinterest la amenajări interioare. Așa cum v-am mai povestit, casa nu e priortiatea mea. Prefer oricând să văd lumea decât să îmi cumpăr un apartament. Dar asta nu înseamnă că nu mi-aș dori un loc frumos pe care să-l numesc acasă. Poate fi închiriat, poate moștenire, poate fi al iubitului, it really dosen’t matter.

Și încă nu v-am spus ce legătură au amenajările interioare cu serialele. Oh well, nu mai este de mult un secret faptul că eu am o mică slăbiciune – bine, obsesie – pentru seriale. Și cum sunt un fin observator al detaliilor (just kidding), observ anumite amănunte. Gen decoruri. Și nu o dată mi s-a întâmplat să rămân foarte impresionată de apartamentele din seriale.

Înainte de a vi le arăta și vouă, vreau să fac o mențiune. Mie îmi plac locurile cozy, cu personalitate și îmi displace profund amenajarea stil „Ikea on low budget”. Mai exact, nu îmi place minimalismul acela dus la extrem. E foarte în regulă pentru birouri, dar nu pentru acasă. Așa că fără inox sau prea multe colțuri.

Așadar, apartamente de care m-am îndrăgostit:

Monica’s apartment (Friends)

A fost pur și simplu love at first sight. Da, e aglomerat, dar e girly și foarte primitor.

apt-friends

apt-friends2

Shoshanna’s apartment (Girls)

Pe cuvânt de onoare, dacă aș avea un așa apartament, aș suporta invazia de roz.

apt-girls5

apt-girls4

apt-girls3

Penny’s apartment (The Big Bang Theory)

That would be my spot. All of it.

apt-tbbt

apt-tbbt2

apt-tbbt3

Ted’s apartment (How I met your mother)

Eh, nu-mi plac doar apartamentele de fete.

apt-himym

Cam atât îmi vine în minte la ora asta. Mai aveți sugestii care credeți că mi-ar plăcea?

P.S. Nu mă fascinează deloc apartamentul lui Carrie Bradshaw, oricât de celebru ar fi.

Later edit:

Mary Margaret’s apartment (Once upon a time)

Mulțumesc, Andreea, pentru că mi-ai amintit de el.

apt-once

apt-oneupon

____

surse foto 1, 23, 4, 5

17 Comments

  1. cotos
    18 Jul 2013

    Avand in vedere ca Friend il revad o data pe an, iti spun ca cel al lui Joey si Chandler imi place mai mult.
    Iar din HIMYM aleg fara sa clipesc Barneys Cave :)

    • bloodie
      18 Jul 2013

      Apartamentul lui Barney este exact stilul ăla impersonal care nu îmi place. :)

    • Ciprian Pardău
      20 Jul 2013

      Din HIMYM, aleg fără să clipesc apartamentul lui Ted. Totul e aranjat atât de bine şi sunt atât de multe lucruri expuse, încât reprezintă o sursă de inspiraţie pentru apartamentul pe care îl voi avea în viitor.

  2. Oana
    18 Jul 2013

    Ah, iubesc apartamentul Monicai. Si cafeneaua Central Perk, parca tot in acelasi stil cozy. :)

    • bloodie
      18 Jul 2013

      Mie-mi place și povestea lor. De exemplu, rama goală de pe ușă era o oglindă pe care a spatr-o un crew member, iar canapeaua din bar au găsit-o prin beciul studiolului.

      • Oana
        18 Jul 2013

        Am imdb-uit si eu :) ). Ce m-am bucurat sa aflu chestiile astea.

  3. tudor CeMerita
    18 Jul 2013

    Ai urmarit vreodata daca apartamentele astea se schimba/reamenajeaza pe parcursul serialului? Trebuie sa fie diferente de la sez. 1 la sez 6…

    • bloodie
      18 Jul 2013

      Daaa, de exemplu, apartamentul lui Joey se schimbă considerabil. La fel și apartamentul uneia dintre fetele din Girls (nu mai știu numele). :)

  4. Roxana
    18 Jul 2013

    Eu îţi sugerez apartamentul din New Girl as my favorite… e genul ăla american de loft făcut într-o hală veche… I love it! Here is a photo: http://www.setdecorators.org/incEngine/sites/setdecorators/images/images/NG_1_loft.jpg
    :)

    • bloodie
      18 Jul 2013

      Aaaa, the loft. Da, e foarte mișto, mai ales masa aia mare. :)

  5. Tomata
    18 Jul 2013

    Am vazut mai demult un documentar sau ceva emisiune despre recuzita din Seinfeld. Si erau imagini cum arata apartamentul in fiecare an si ce au adaugat, cum s-a transformat masina de scris in PC si dup-aceea in laptop. :)

    • bloodie
      18 Jul 2013

      Asta e fain la serialele care se întind pe mai multe sezoane. :) Eu m-am uitat la Friends dint-un foc anul ăsta (10 ani de filmări) și mi-a plăcut să mă uit la schimbări. Cel mai fain a fost la frezele actorilor care se schimba după modă.

      • Tomata
        18 Jul 2013

        sau de la sezon la sezon :) ) unii au parul mai scurt, altii mai lung, chiar si culoarea difera, mai ales la femei.

  6. Hidden
    24 Jul 2013

    Mary Margaret’s apartment (Once upon a time) – cel mai frumos apartament dupa parerea mea

    *Nume si URL editate pentru tentative SEO

  7. raluxa
    1 Aug 2013

    Imi place si apartamentul lui Carrie Bradshaw din SATC, mai ales ca e pe o strada foarte romantica. Uite si floor plans pentru unele din apartamentele mentionate de tine, in caz ca vrei sa vezi imaginea de ansamblu: http://dailyoftheday.com/floor-plans-to-tvs-best-sitcom-apartments/

    • bloodie
      1 Aug 2013

      Hehe, de la site-ul pe care mi l-ai dat tu mi-a venit inspirația pentru articol :)

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>