Cizmarul cel far’ de pantofi
Dacă aveaţi vreun dubiu, cizmarul din titlu sunt eu. Metaforic, bineînţeles. Mă pricep la tot soiul de lucruri, care de care mai utile sau cel puţin interesante. Araerori se întâmplă să mă dau în lături la te miri ce reparaţie sau treabă de pe lângă casă. Am totuşi o regulă clară care mă ţine departe de curent şi gaz. Mut dulapuri, montez uşi, nu am niciun fel de problema. În cel mai rău caz, mai cade pe mine câte o piesă de mobilier, cum de altfel s-a întâmplat de mai multe ori, dar acest gen de accidentări nu m-au împiedicat să vi le povestesc. Când e vorba de curent şi gaz, se prea poate să nu mai ajung să povestesc nici medicului, poate doar colegilor din locul luminat şi cu verdeaţă. Câteodată mă mai bag şi sub...
Read MoreMerita sa moara?
Observ zilele acestea o direcţie în care se îndreaptă opinia blogosferei. Din păcate, este una dezamăgitoare pentru mine, dar îi pot înţelege pei ce ce scriu, nu îi judec şi sunt de acord cu faptul că fiecare are dreptul la opinia sa. Este vorba despre legea care permite autorităţilor locale să decidă dacă trebuie sau nu eutanasiate animalele fără stăpân. Vă spun din start că mă declar împotriva acestor practici. Iubesc animalele şi indiferent de pericolele la care ne expun, nu mă lasă sufletul să mă gândesc la soluţii atât de drastice. Nu spun că mie nu mi-e frică uneori să merg pe stradă, deşi sunt destul de curajoasă eu de fel. Nu spun că ONG-urile folosesc eficient fondurile. Cred însă cu tărie că uciderea lor cu...
Read MoreIstoria mea cu revistele
Mă distrează când îmi amintesc de mine la dubioasa vârstă agăţată între pubertate şi adolscenţă. Vârsta aceea la care toţi colegii de sex masculin aveau mustăţile acelea dizgraţioase, iar eu sufeream teribil şi dezvoltam frustrări serioase din pricina sânilor mult prea mici, sau cel puţin mult mai mici decât ai pritenelor mele, aflate şi ele la aceeaşi vârstă. Cam aceasta este perioada în care am început să citesc reviste. Revista Bravo, mai exact, sunt sigură că v-o amintiţi. Bineînţeles, mergea mână în mână cum MTv-ul vremii. Abia aşteptam să apară. Costa, dacă bine îmi amintesc, 5000 de lei. O citeam pe nerăsuflate stând întinsă pe covor, pe burtă şi cu picioarele ridicate de la genunchi. Aşa văzusem eu la...
Read MorePerfect role model
Pe tot parcursul vieţii mele de douăzeci şi patru de ani – mă adaptez destul de greu la noua vârstă, ca atare dacă aş fi vorbit în loc să scriu, cu siguranţă aş fi spus douăzeci şi trei – nu am avut un “role model”. Cel mult, mi-am dorit să arăt la fel de bine ca X, să gătesc la fel de bine ca Y, sau să stăpânesc tot felul de îndeletniciri specifice. Mereu lucruri specifice, niciodată o persoană cu totul. Sunt capabilă să accept oamenii, ba chiar să îi iubesc uneori, poate cu naivitate din când în când, dar nu îi ridic la rang de modele. Rămân completări ale eului, nicidecum ţinte şi idealuri ale sale. Slavă complementarităţii! Observ cu foarte mare uşurinţă defectele oamenilor. La fel şi...
Read MoreMarea schisma timisoreana. Les Elephantes Bizarres, The Mono Jacks, Grimus si Urma.
Sâmbătă s-a întâmplat Marea Schismă în Timişoara. M-am plâns şi eu, cum au făcut şi alţii, sunt sigură, că în Timişoara nu sunt concerte faine sau dacă sunt, se întâmplă mult prea rar. Cum soarta-i soartă şi nu iartă, sâmbăta aceasta ne-a dat să ne săturăm. Club Daos i-a găzduit pe cei de la Urma, în Setup au cântat Grimus şi The Mono Jacks, iar în Arqa au putut fi văzuţi Elefanţii Bizari. Oh! Decizii… deczii… Vorbeam cu Richie la blogmeet-ul de ieri şi bineînţeles, l-am întrebat ce concert a ales. Răspunsul mi s-a părut epic: “Am avut atâtea opţiuni încât m-am dus acasă şi m-am culcat”. Şi nu este singurul. În rest, timişorenii au avut o decizie foarte grea. Eu am optat pentru Les...
Read MoreRSS and Social
Activez la
Last Comments